Descoperim Chișinăul mergând pe urmele arhitecților renumiți

Majoritatea perlelor arhitecturale din Chișinăul de astăzi au fost construite la sfârșitul secolului XIX începutul secolului XX. Multe dintre ele sunt operele unor arhitecți remarcabili cu o poveste de viață interesantă. Moștenirea lăsată de aceștia merită să fie descoperită, iar aportul lor la arhitectura capitalei este vrednică de tot respectul nostru. Pentru ca să ne cunoaștem eroii am organizat în parteneriat cu Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu turul ghidat “Pe urmele arhitecților renumiți”.

Într-o plimbare pietonală de două ore am reușit să aflăm multe curiozități despre evoluția capitalei noastre de la începutul istoriei sale și până în prezent, viața oamenilor de atunci, dar și contextul istoric per ansamblu.

În turul ghidat “Pe urmele arhitecților renumiți” am urmat calea a trei arhitecți care ne-au lăsat o moștenire impresionantă: Alexandru Bernardazzi, Mihail Cecherul-Cuș și Henrich von Lonsky.

  • Pe Alexandru Bernardazzi care a fost arhitectul principal al Chișinăului  aproape 30 de ani, l-am descoperit și în alte tururi marca Rădăcina. De data aceasta l-am redescoperit pe renumitul arhitect. Vizitând operele lui: Primăria orașului, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Muzeul oraşului Chişinău, Biserica „Sf. Teodora de la Sihla” și Biserica „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” am aflat povestea fiecărei creații, dar și alte curiozități. Știați de exemplu că gardul de la Grădina Publică Ștefan cel mare este gardul original de la prima proiectare și a fost făcut din fontă la insistența lui Bernardazzi. Mulțumită ambiției și perseverenței lui putem admira gardul și astăzi. Iar monumentul lui Ștefan cel Mare a fost proiectat de feciorul arhitectului.

 

  • Am fost impresionați să aflăm biografia interesantă a arhitectul Mihail Cecherul-Cuş, care a fost de profesie inginer și a stat în fruntea primului Serviciu de pompieri din Chișinău. El a fost autorul proiectelor Sălii cu Orgă şi al Edificiului Comunităţii Hârbovăț. Sala cu orgă a fost practic unica clădire istorică din Chișinău care a avut foarte puțin de suferit în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

 

  • Al treilea arhitect  pe care l-am descoperit a fost Henrich von Lonsky. El era de origine austriacă, și a proiectat unele din cele mai frumoase clădiri din Chișinău: Palatul Justiției,  actualul sediu al Căilor Ferate, Liceul nr.1 de fete, actuala Galeria L. Coincidență sau nu, dar Henrich von Lonsky a fost arhitectul care a proiectat prima Gară Feroviară din Chișinău, care din păcate a fost aruncată în aer celui de-al Doilea Război Mondial, iar astăzi Căile Ferate au sediul în clădirea proiectată de el.

Acum câțiva ani dacă mă întreba cineva care sunt cele mai importante atracții ale Chișinăului le-aș fi spus despre Catedrală, Arcul de Triumf, Grădina Publică, câteva muzee și probabil cam atât. Și astăzi dacă dai o căutare pe google “Atracții turistice Chișinău”, apare cam tot ce am menționat eu mai sus, dar credeți-mă capitala noastră are o istorie cu mult mai bogată și atracții turistice cu mult mai multe decât cele cunoscute de toți. Turul “Pe urmele arhitecților renumiți” a demonstrat acest fapt.

P.S. Fiți alături de Rădăcina pentru a afla istorii și povești despre moștenirea noastră culturală și spirituală.

 

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *