Bunica mea s-a născut în orașul Edineț în 1932, . Ea a trecut prin război și foame, tatăl ei a dispărut fără urmă în război. Dramatic, dar nu a fost găsit. Nici astăzi nu cunoaștem unde a fost înmormântat.
Deși era copil, aceste evenimente dramatice și-au lăsat foarte adînc amprenta. Toată copilăria mea serile petrecute la bunica erau legate de povestiri din Edineț, de pe vremea războiului și foamei. Pentru mine, născută în liniște și pace toate povestirile ei păreau din domeniul fantasticului, totuși acesta a fost o realitate pentru ea.
Aveam sentimente de admirație și mîndrie cînd auzeam de curajul străbunicii mele, care le-a salvat pe bunica și pe sora ei de la foame în timp ce alții mureau din lipsă de hrană. Ele țineau vaca în casă pentru a o proteja de furt și totuși le-au furat vaca într-o noapte de iarnă, iar străbunica a alergat după hoți descălțată pe ger și nu s-a lăsat pînă nu a ajuns hoții. I-au sărit și vecinii în ajutor cu câinii și au găsit-o în cimitirul evreiesc de la marginea orașului Edineț cu picioarele pline de sînge dar cu vaca întreagă și nevătămată.
Am fost profund marcată de drama prin care au trecut evreii din Edineț. Bunica și acum cu oroare ne povestește cum erau mînați desculță, în lanțuri, pînă la cimitir, unde își săpau singuri groapa, după care erau împușcați și cădeau direct în ea.
Aveam amintiri legate de cimitirul evreiesc din Edineț deși nu la-m văzut niciodată. Așa că am decis s-o luăm pe bunica și să mergem împreună acolo.
Mai departe NO COMMENT.
